Croia și facea creație de haine pentru români, iar acum face huse personalizate pentru canapele, fotolii, scaune, perne cu drot, fără drot, cu vipușcă sau paspoal, pentru clienți din țară și străinătate.
Doamna Mia, căci despre ea este vorba, este ca bunica din cărțile de povești, acea bunică care stă lângă sobă, cu acul în pânză sau andrelele de gât și le spune nepoților povești cu prinți și prințese. Acea bunică cu ochelari pe nas, zâmbăreață și zglobie, exact ca în poveștile lui Creangă. Doar că doamna noastră, doamna Mia are nepoți, patru la număr, două fete și doi băieți. Nu le spune povești la gura sobei pentru că nepoții sunt preocupați cu telefoanele, calculatoarele. Dar le poate povesti în fiecare zi cât de mult iubește ceea ce face, așa cum ne-a povestit nouă.
Lucrează de 12 ani în atelierul Sophia din Iași. Nu știe dacă este mult sau este puțin, dar simte că face parte cu tot sufletul din acest colectiv. Vorbește despre fiecare în parte, are ceva frumos de spus despre fiecare. Dar cel mai mult iubește ceea ce face. Iubește să facă huse personalizate pentru clienții Sophia. Merge personal să ia măsurile, singură le croiește, iar mulțumirea de pe fețele clienților și zâmbetul fiecăruia în parte o fac să fie mulțumită de propria muncă. Ce regretă? Că nici o fată nu vrea să învețe ca să poată să-i preia dibăcia. Este dispusă să învețe, să explice, dar tuturor li se pare complicat.
Lucrează de la 21 de ani. În Botoșani a fost 16 ani la Uzina de Textile unde era croitoreasă – cosea, trăgea la mașină, făcea tipare. Făcea haine, costume bărbătești, rochii. Apoi a trecut la creația de haine, iar după Revoluția a lucrat la o fabrică de haine condusă de un Italian și crea îmbrăcăminte pentru doamnele din afara țării. La acea vreme, doamna Mia lucra cu materiale scumpe, hainele făcute în România erau foarte apreciate de străini.
O dată cu căsătoria fetei și mutarea acesteia în Iași, doamna Mia, după o perioadă de 9 ani de crescut nepotul cel mai mare, s-a hotărât să-și caute serviciu în Iași. Iar Sophia este a doua ei casă. În timpul liber prepară și bucate tradiționale românești, o ajută pe fiica ei la restaurantul cu specific românesc din Iași. Bucătăria moldovenească, cu colțunași, sărmăluțe cu mămăliguță, o friptură stinsă cu un mujdei de usturoi de te lingi pe degete. În perioada de pandemie cât a stat acasă i-a fost foarte greu. Îi lipseau colegele, atmosfera de la atelier. Și îi lipsea munca, se întreba oare cât o să mai dureze, pentru că îi era dor de mașina de cusut, de zgomotul acului care pătrunde țesătura și de oamenii fericiți.
De ce iubesc Sophia? Pentru că „fără Sophia nu pot trăi, aici mi-am descoperit talentul în arta creării huselor – aici este casa mea, aici sunt sutele de materiale pe care le cunosc, pe care le ating. Am 65 de ani, sunt la pensie, dar muncesc în continuare la Sophia pentru că fericirea oamenilor este și fericirea mea. Am muncit o viață, și voi continua să fac asta.”
De ce o iubesc colegii pe doamna Mia? Pentru că din mâna ei ies draperii complicate cu multă pasmanterie și perdele cu droturi multiple. Pentru că îi plac lucrurile dichisite și migăloase. Iar la petreceri, nu-i moldoveancă să o întreacă la hore și bătute moldovenești.
