100 de antreprenori la Sophia: o seară de networking alături de CONAF România

Ziua în care Liderii Antreprenoriatului Feminin au Strălucit

26 ianuarie 2024 a marcat primul eveniment de networking de anul acesta organizat de Sophia, sub îndrumarea Cristinei Voncu, Director de Marketing în strânsă colaborare cu CONAF România. Altfel spus, 100 de antreprenori de succes au călcat pragul showroomului nostru de perdele și draperii din București, de pe șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 6-8 și s-au conectat într-o atmosferă caldă de business, printre țesături și decoruri.

Sophia și CONAF au conectat antreprenoriatul feminin

Evenimentul a fost deschis de Cristina Chiriac, președinta CONAF, care a vorbit despre importanța aderării firmelor la organizații patronale, cum este #CONAF, unde vocea fiecărui membru este auzită și luată în considerare în luarea deciziilor care afectează economia și societatea, în ansamblul ei, dar și despre perspectivele organizației pentru anul 2024. Vorbim despre reuniuni lunare în cele 27 de județe unde CONAF are sucursale, întâlniri ce se vor desfășura așa cum Cristina ne-a obișnuit: cu accent pe business, planuri, soluții. În prezent, CONAF are peste 5.500 de membri, antreprenori cu experiență care lucrează în permanență pentru găsirea soluțiilor practice în dificultățile și problemele din ecosistemul antreprenorial românesc sau internațional.

Îi mulțumim Cristinei pentru că militează vehement pentru drepturile antreprenorilor, pentru reducerea abandonului școlar, susține educația antreprenorială, educația vocațională și contribuie activ la promovarea și încurajarea antreprenoriatului în țara noastră. De asemenea, a anunțat GALA WOMEN IN ECONOMY – ediția a VI a – We Dream, We Can, We Lead!, un eveniment emblematic, care va avea loc marți, 05 martie, la Ateneul Român.

Cuvântul a fost preluat de Anamaria Ștefan Georgescu, fondatorul brandului Sophia care a abordat subiecte ce țin de provocările antreprenorilor de azi și a povestit despre experiența proprie în fondarea și creșterea brandului Sophia. Evenimentul în sine a fost gândit ca o mână de ajutor în momentele dificile, oferind nu doar susținere, ci și recomandări profesionale de la experți recunoscuți.

În completare, Mihaela Mitroi, Managing Partner la Global Tax Advise a anunțat în premieră un nou eveniment pe teme de fiscalitate, subiect de mare interes pentru antreprenori în contextul actual. Cristina Voncu, Director Marketing la Sophia, i-a introdus pe cei prezenți în atmosfera locației exclusiviste, povestindu-le despre evoluția brandului Sophia, despre conceptul de business în franciză dezvoltat la nivel național și internațional, despre produsele și serviciile pe care le oferă.

Networking de calitate

Evenimentul a atras antreprenori de succes, printre care Gabriella Bondoc, medic psihiatru primar, psihoterapeut și fondatorul uneia dintre cele mai de succes clinici de sănătate mintală din România: Clinica HOPE, Nicole Jutka, artist vizual internațional, premiată multiplu, cu expoziții în muzee, Eli Laslean, fondatorul cunoscutei case de modă Ellis, Raluca Epureanu, românca noastră fabuloasă cu o carieră internațională în domeniul ospitalității pe patru continente, ce a lucrat pentru cea mai mare companie de ospitalitate din lume – Marriott International.

Invitat Special: pictorul Nicole Jutka

În showroomul Sophia, alături de țesăturile luxuriante, au putut fi admirate câteva dintre tablourile pictorului Nicole Jutka, prezent la eveniment. Un artist vizual internațional, premiat multiplu, cu expoziții în muzee, cu colecții spectaculoare în mai multe țări: Germania, SUA, Franța, Italia, Slovacia, România, designer, profesor si educator în arta cu peste 200 de proiecte. Tablourile au fost așezate cu tact printre țesăturile de catifea printată sau cele cu printuri moderne, într-o armonie de stiluri și culori.

Sponsorizări și cadouri speciale pentru invitați

Sponsorii au contribuit semnificativ la succesul evenimentului: sponsorul și organizatorul principal a fost Sophia, Crama Bauer a contribuit cu vinurile selecte, Patiseria Tineretului cu delicii dulci și sărate, Royal Rose cu aranjamentele florale deosebite. Un moment special a fost tombola organizată de Sophia, unde un norocos participant a câștigat o lenjerie din bumbac, bestseller în 2023.

Dăm valoare timpului și facem business împreună!

Evenimentul a fost mai mult decât o reuniune de networking. A fost o celebrare a succesului, a inovației și a determinării femeilor în lumea afacerilor. Sophia și CONAF au demonstrat încă o dată că atunci când forțele feminine se unesc, rezultatele sunt inspiraționale. Totodată, provocările prezentului ne îndeamnă să căutăm SOLUȚII, să ne CONECTĂM, să învățim UNII de la CEILALȚI.

No Comments Yet

Comments are closed

FOLLOW US ON