Fapte bune alaturi de proiectul Casa Share

Fapte bune ar trebui sa facem in fiecare zi, de aceea suntem deschisi sa ajutam intotdeauna.

Proiectul Casa Share s-a nascut din  initiativa lui Bogdan Tanasa, un om cu inima mare din Iasi caruia ii place mult sa ajute, sa se implice si sa lupte pentru o lume mai buna.

Povestea construirii primei case din acest proiect social si voluntar a pornit de la un caz citit in ziar despre un baietel necajit, care spunea ca nu a avut si nici vazut vreodata o masinuta. Impresionat, Bogdan a decis sa mearga si sa doneze o parte din jucariile baiatului sau Luca familiei nevoiase. Odata ajuns acolo, si-a dat seama ca nevoile familiei sunt mult mai mari si a decis sa faca mai mult.

A folosit pagina personala de Facebook pentru a vorbi despre acest caz si a reusit sa mobilizeze prietenii si alti necunoscuti care dadeau share pentru a afla cat mai multe persoane si a da o mana de ajutor. De aici a aparut si numele proiectului: Casa Share. Astfel, in scurt timp, s-a strans o suma de bani suficienta (19.000 euro) pentru a demara construirea primei case ce a fost finalizata intr-un interval de o luna.

Construirea primei case din acest proiect a inceput in decembrie 2014 si a fost finalizata in ianuarie 2015, an in care Bogdan, comunitatea de oameni de pe Facebook si altii dornici sa dea o mana de ajutor, au finalizat 7 case.

Faptele bune au continut si in acest an, cand proiectul Casa Share a ajuns la un total de 12 case finalizate, unde parinti si copii pot locui in conditii mai bune si spera la un viitor mai bun.

Sophia Romania este alaturi de acest proiect minunat si face acte caritabile, ajutand la decorarea camerelor pentru copii cu perdele si draperii confectionate din materiale rezistente si de buna calitate, precum bumbac si poliester. Am folosit o cromatica diferita in functie de camera amenajata (fetita, baiat sau sufragerie) imbinand culorile vii, deschise, modele florale care sa le lumineze locuinta si sa le faca ziua mai frumoasa. De asemenea, am folosit si pernute decorative si am donat si lenjerii de pat pentru cei nevoiasi.

Echipa Sophia Romania revine si la inceputul lunii decembrie cu cadouri si surprize pentru copiii din aceste case pentru ca ne place sa facem fapte bune, sa vedem zambete pe chipul lor si sa ne implicam in proiecte sociale.

Casa Share 1

Casa Share 2

Casa Share 3

Casa Share 4

Casa Share 5

No Comments Yet

Comments are closed

FOLLOW US ON